Înainte de nașterea bebelușului, căutăm un nume pentru minunea noastră. Cred că ne dorim cu toții un nume frumos, cu o semnificație pozitivă, care să însoțească copilul pe perioada întregii sale vieți. Uneori partenerul/partenera ne propune un nume care sună bine, însă nu îl putem accepta pentru că am cunoscut noi o persoană cu acel nume și nu ne-a picat deloc bine, nu avem amintiri plăcute, deci tăiem acel nume de pe listă. Copilul nostru va avea un nume care sună frumos, înseamnă ceva frumos și de care nu ne leagă amintiri întunecate.

Când facem cunoștință cu cineva, primul lucru pe care îl spunem este cum ne cheamă. Și, pentru a fi mai succinți, adesea nu spunem școlărește “Numele meu este …”, “Eu mă numesc…”, “Pe mine mă cheamă…”, ci spunem “Eu sunt…”. Deci numele ne reprezintă, ne identificăm într-un fel cu numele nostru.

În acest caz, oare nu ar fi de dorit ca numele nostru să aibă o încărcătură pozitivă? De ce discutăm despre asta? Pentru că e posibil ca mulți dintre noi, când ne auzim strigați cu prenumele nostru de către o persoană apropiată, în loc de o prescurtare sau o formă de alint, să tresărim puțin: “Oh, cred că e de rău”, “Oare ce am făcut?”

Ca părinți, cum putem contribui fără să vrem la a face o asociere negativă în mintea copilului cu propriul nume? Situațiile pe care le voi descrie se întâmplă, cred, destul de frecvent. Probabil fiecare dintre noi cade în aceste capcane:

Matei se joacă cu mașinuțele pe masă, unde este și un pahar. O mașină vitezomană lovește paharul, care se izbește de podea și se face țăndări. Imediat se aude vocea furioasă a tatălui, tunând și fulgerând: “Matei!” “De câte ori ți-am zis, Matei, să nu te mai joci pe masă cu mașinuțele?!” “Off, Matei!”

Mama o roagă pe Alina să nu sară pe rufele abia călcate de pe canapea. Alina sare o vreme pe partea liberă a canapelei și apoi aterizează cu piciorușele săltărețe direct pe cămăși. Se aude vocea clocotindă a mamei: “Alina, Alina, Alinaaa!!!” “Termină, Alina! Te-am rugat!”

Atunci când folosim numele copilului ca o formă de a-l certa, în timp ce îi facem reproșuri și suntem furioși, se poate crea această asociere negativă. Ok, poate vă gândiți, dar trebuie să îi zic pe nume ca să îi atrag atenția. În cazul în care sunt mai mulți copii sau dacă suntem pe stradă: da. Însă putem încerca adresări care să înlocuiască numele (când este posibil):

“Hei, sari unde e liber!”

“Măi, cu mașinuțele nu ne jucăm pe masă, ci pe jos!”

Pe lângă folosirea numelui ca formă de ceartă, există o altă variabilă ce poate contribui la o asociere negativă a numelui: atunci când drăgălim copilul sau ne manifestăm aprecierea, adesea nu îi folosim numele, ci o prescurtare sau un alint.

“Mulțumesc, mami, că ai strâns jucăriile!”

“Cine este Mateiușul lui tati drag?”

“Puiuț, văd că ai muncit mult la acea construcție”

Dacă așa stau lucrurile, atunci copilul își aude numele clar doar în situații neplăcute pentru el.

Ce putem face pentru a crea o asociere pozitivă în mintea copilului față de propriul său nume?

Putem să îi folosim numele atunci când ne arătăm dragostea și aprecierea (uneori numele, uneori forme de alint, uneori cele două împreună).

Să evităm să îi folosim numele atunci când suntem furioși, să găsim formule de înlocuire. Iar dacă totuși îi folosim numele să îi atragem atenția asupra unei greșeli, cel puțin să ne asigurăm că îl folosim mai des în contexte pozitive.

“Maria, mulțumesc că te-ai jucat în timp ce eu citeam”

“Nicolas, mami, ce desen plin de culoare ai făcut!”

“Sofia, pui scump, te iubesc”

“Alexandru, dragostea lui tati, ce mai faci tu?”

Poate vi se pare o discuție de detaliu, și chiar este. Însă sunt astfel de detalii care pot însemna foarte mult, în viziunea mea. Poate ne dorim ca atunci când copilul nostru se prezintă: “Eu sunt …”, numele său să fie încărcat de iubire și de respect.

Photo by Ciprian Sam on Unsplash