Să trăim viața pe viu?

februarie 19, 2021 andreeamatauan 3 min timp citire Fără comentarii

Să trăim viața pe viu?

februarie 19, 2021 Andreea Stroe Mățăuan 3 min timp citire Fără comentarii

“Pe viu”, când mă gândesc la această expresie îmi aduc aminte de copilărie și de poveștile legate de copii cărora li s-au scos amigdalele “pe viu”. Având la rândul meu amigdalite frecvente, mă cam îngrozea gândul de a trece prin acest proces – uhhh, “pe viu”, ce durere trebuie să fie, îmi spuneam vizualizând terifianta experiență.

Timpul a trecut, amigdalele au rămas la locul lor, și a venit momentul să devin mamă. Așa cum am povestit și în TEDx talk, gravidă fiind, era nevoie să îmi cântăresc opțiunile legate de cum voi naște. Aveam opțiunea de cezariană, de natural cu anestezie sau pur și simplu natural. Am decis că, dacă se va putea, mi-aș dori să nasc “pe viu”. Din fericire, s-a putut, ambele dăți. Au fost două experiențe în care am fost complet prezentă în corpul meu, în care eram deschisă să simt tot ce era de simțit, în care clipa era unitatea de măsură a existenței mele. Faptul că am născut “pe viu” este metafora mea, ancora mea pentru ce îmi doresc în general: o viață trăită pe viu.

Vreau să fie foarte clar că fiecare mamă naște cum vrea sau cum se poate, venirea pe lume a unui copil este o minune. Punct. Dacă cineva a născut prin cezariană sau cu epidurală, ori dacă cineva alege să nu facă copii, ori nu poate avea copii, nu înseamnă că nu pune preț pe o viață prezentă. O persoană este completă și fără partener, și fără copii. Punct. Cum spuneam, aceasta am ales să fie metafora mea, fiecare poate găsi propria experiență, propria metaforă.

Ce înseamnă a trăi pe viu?

Ce aduc în discuție astăzi este că “pe viu” înseamnă a simți și bune și rele, înseamnă a îmbrățișa întregul spectru de experiențe interioare. Înseamnă a iubi din plin și a ne da voie să ne simțim inima bucăți, înseamnă a ne bucura cu tot sufletul și a simți durere adâncă, înseamnă a ne lăsa mișcați de valurile interioare. Așa cum, cu înțelepciune, spune Brene Brown: “Nu putem să amorțim selectiv ceea ce simțim. Dacă amorțim emoțiile negative, atunci le amorțim și pe cele pozitive”.

De ce să ne săgetăm singuri?

Tara Brach are o metaforă pe care o ador, ea vorbește de prima și de a doua săgeată:

  • Prima săgeată este emoția care năvălește peste noi (tristețe, furie, iritare).
  • A doua săgeată este supărarea/furia că simțim acea emoție“Ahh, nu ar trebui să mă simt așa!”

Săgeata a doua atrage după sine încercări disperate de a suprima prima emoție, de a o amorți, de a scăpa de ea. Și iată cum se poate naște cercul vicios al suferinței cronice.

Ce putem face? Am putea să renunțăm la a doua săgeată, să fim dispuși să simțim. Să respirăm și să creăm spațiu în jurul primei emoții. “Ok, simt tristețe, ce neplăcut. Unde o simt? Da, e în stomac, mă apasă. Pot să stau cu ea? Da, pot să stau o vreme cu ea. Îți dau voie să exiști, tristețe.” Putem chiar să aplicăm metoda Tarei, RAIN, la care m-am referit la finalul acestui articol.

Eu îmi doresc să trăiesc viața pe viu, nu îmi iese mereu, mă abat de la drum, rătăcesc prin hățișuri, apoi îmi amintesc și îmi regăsesc calea. Și tot așa. Însă dacă trăim conștient, știm când ne pierdem și știm că avem unde ne întoarce. Cred că nu e puțin lucru. Întrebarea pentru astăzi este: Care este metafora voastră pentru a trăi viața pe viu?

 

 

Photo by Mohamed Nohassi on Unsplash

Photo by Fuu J on Unsplash

 
 
 
 
Andreea Stroe Mățăuan

All posts

Fără comentarii

Lasă un răspuns

Subscribe & Follow

×