Vă invit să vă gândiți la un moment în care v-ați simțit cu adevărat ascultați de cineva. Un moment în care persoana cealaltă era acolo cu toată ființa ei, fără a da sfaturi, fără a face judecăți despre ceea ce spuneați, fără a se grăbi să schimbe subiectul și să vorbească despre ea însăși. Cred că toți ne aducem cu drag aminte de astfel de momente, clipe când am simțit căldura vindecătoare a prezenței celuilalt, am avut spațiu să ne desfășurăm povestea, să o împărtășim, să nu mai ducem singuri povara ei, și apoi ne-am găsit propriile răspunsuri.

Dacă ne uităm la cum sunt folosite cuvintele “a asculta”, “ascultător” în societatea noastră, putem observa că au o conotație posibil negativă. Ascultarea nu este despre actul în sine de a fi atent la celălalt și de a-i da spațiu de vorbire, ci este mai degrabă îndreptată spre anumite acțiuni corecte ce decurg din ascultare. Aveți răbdarea de a mă “asculta” în continuare și veți vedea la ce mă refer.

“Este un copil tare ascultător” – poate să însemne cooperant, dar poate să însemne și obedient. Dacă sensul este al doilea, înseamnă: “e un copil care face ce îi spun când îi spun, mereu” (posibil un copil care își înăbușă nevoia de autonomie).

“Am ascultat ce mi-a zis X și am dat de necazuri și mai mari” – aici “a asculta” = “am făcut ce mi-a zis X”.

Alte ori auzim persoane vorbind despre conversații pe care le poartă și spun “X vorbește acolo, dar eu mă gândesc la ale mele, nu stau eu să ascult toate lucrurile care nu mă interesează.”

Copiii sunt încurajați să fie sociabili, să vorbească, să povestească, toate abilități foarte utile, nimic de zis. Însă rareori auzim ca obiectiv în educația copiilor: “vreau să îl ghidez să fie un bun ascultător” – nu în sensul de a face ce i se zice, termenul e contaminat, cum spuneam.

Astăzi vă invit la un exercițiu de decontaminare, să curățăm și să lustruim împreună comoara ascultării. Pentru a nu lungi prea mult discuția, mă voi referi la situații când vorbitorul împărtășește o supărare, însă ascultarea este la fel de valoroasă indiferent de natura celor comunicate.

La început a fost intenția

În drumul spre a deveni buni ascultători este nevoie în primul rând să ne dorim acest lucru, să vrem să ascultăm cu adevărat. Care ar fi beneficiile? Iată câteva din experiența mea:

• Ne simțim mai conectați în relație;
• Exersăm prezența – ascultarea e ca o formă de meditație în acțiune pentru mine;
• Lucrăm la tendința noastră de control: de a consola, de a da sfaturi pentru rezolvarea situației;
• Aflăm că persoana este în mai multe feluri, nu doar cum o catalogasem noi (să zicem că avem credința că persoana doar se plânge, dar când ascultăm activ și iubitor vedem cum persoana își găsește propriile soluții sau exprimă chiar recunoștință).

Lista o completați voi, ideea este să nu ascultăm pentru a schimba ceva la persoană, ori pentru a primi la rândul nostru ascultare, ci să oferim ascultare de dragul persoanei și al relației.

Cum să ascultăm?

Iată câteva repere pentru tipul de ascultare la care mă refer:

• Privim persoana care ne vorbește – cu pauze, desigur, nu o țintuim cu privirea.
• Suntem atenți la ceea ce spune, nu ne gândim la altceva.
• Arătăm gestual și paraverbal înțelegere: prin mimică, dând din cap în sens de înțelegere, spunând “îhm” (în mod interesat, știți voi, tonul face muzica).
• Nu facem altceva în afară de a asculta – nu ne uităm pe telefon, de exemplu.
• Însoțim persoana verbal cu empatie: “da”, “ok…”, “îmi pot imagina, deși e altceva când ești în situație” etc
• Nu ne aliem cu persoana învinuind și noi persoana de care se plânge (în cazul în care se plânge de cineva).
• Nu îi dăm “apă la moară”: “Nu știu cum ai suportat”
• Nu îi spunem ce am fi făcut noi: “Eu aș fi plecat pe loc”
• Nu îi spunem ce să facă: “Eu zic să nu mai suni câteva zile”
• Nu începem să povestim despre o întâmplare similară din viața noastră: “Să vezi eu ce am pățit”.

Cum să avem dialoguri semnificative?

Pentru a ne simți conectați e nevoie să plonjăm în subiecte de profunzime, nu să menținem dialogul la suprafață, să exprimăm sentimente, chiar vulnerabilități. Pentru mai multe despre puterea vulnerabilității (de ce, când, cum) recomand cu căldură Brene Brown.

3 lucruri pe care le putem face pentru a avea dialoguri pline de sens sunt următoarele:

• Ne deschidem noi primii, oferind astfel model de comunicare profundă.
• Facem anumite remarci pornite din ascultarea atentă. “Tare te-ai supărat că nu ai putut să îți ajuți colega, înțeleg că o valoare a ta este sprijinirea celorlalți”. Spunem ce am auzit și încercăm să identificăm valoarea din spate. Când o persoană se supără înseamnă că o anumită valoare nu i-a fost respectată. Ne asigurăm dacă am presupus corect. Cum? Întrebând persoana din fața noastră.
• Punem întrebări deschise: “Cum te-ai simțit atunci?”, “Ce anume din ce mi-ai povestit te-a apăsat de fapt?”, “Ce a însemnat asta pentru tine?”

E ok să cerem să fim ascultați

Sigur că nu în orice interacțiune ascultarea fără a veni cu perspectiva proprie este de dorit. Dacă un prieten ne expune o situație și ne întreabă cum vedem noi lucrurile, ar putea fi frustrant dacă pur si simplu am reflecta întrebarea în loc să răspundem.

Pentru a ști ce să facem, putem întreba persoana de ce are nevoie: „Ai nevoie doar să fii ascultată sau vrei să dezbatem?”

De asemenea, dacă uneori avem nevoie doar să fim ascultați, avem voie să cerem direct. Vorbim cu un părinte sau cu o prietenă și îi putem spune: “Am nevoie doar să mă asculți”.

“Balsam pentru suflet”

Am câteva persoane în viața mea care știu să asculte cu adevărat, care sunt alături de mine trup și suflet, în prezența cărora nu mă simt judecata, ci mă simt acceptată. Așa cum spune o bună prietenă, o astfel de ascultare este “balsam pentru suflet”. Sper că la rândul meu reușesc să fiu o astfel de persoană pentru alții, este ceva la care lucrez constant, intenționat, ceva ce vreau să ofer. O vorbă care este în ton cu această valoare a mea este:

“Avem două urechi și singură gură pentru a asculta de două ori mai mult decât vorbim”.

Tu cui te gândești să îi oferi chiar azi iubire prin ascultare?

 

Photo by Priscilla Du Preez on Unsplash

Imagine de Andrew Martin de la Pixabay 

Photo by Sam Farallon on Unsplash