“Gata, liniștește-te, nu-i nimic”

ianuarie 10, 2021 andreeamatauan 5 min timp citire Fără comentarii

“Gata, liniștește-te, nu-i nimic”

ianuarie 10, 2021 Andreea Stroe Mățăuan 5 min timp citire Fără comentarii

Maria aleargă prin parc și cade pe alee, nu s-a julit, dar o doare genunchiul. Tatăl vine repede spre ea: “Nu-i nimic, n-ai pățit nimic!” Încrederea Mariei în tatăl ei este foarte mare, Maria vede că tata vrea ca ea să nu mai plângă, așa că se oprește, o mai doare genunchiul, dar nu-i nimic.

Bunica lui Alexandru a venit în vizită, s-au jucat frumos și acum ea trebuie să plece. Alex este trist, începe să plângă. Mama lui se întristează și ea, ar vrea că băiețelului ei să îi fie bine, așa că îl consolează: “Gata, gata, liniștește-te, nu mai plânge! O să o mai vezi pe bunica, o să mai vină pe la noi. Gata, mami, gata, hai să ștergem lacrimile și să ne jucăm.”

David are 2 luni, îl ia somnul și începe să plângă. Bunica îl ia să îl liniștească: “Nu, puiule, nu, șșșș, șșșș”. David continuă să plângă, dar în cele din urmă bunica reușește să îl adoarmă: “Nu cu mama, șșșșș”.

Sergiu se plimbă cu bunicul pe stradă. Bunicul se întâlnește cu un prieten care are un câine micuț și alb. Sergiu vede câinele și se dă doi pași în spate. Bunicul se întoarce binevoitor către el: “Nu are de ce să îți fie frică, nu îți face nimic, haide să pui mâna pe el.” Sergiu se dă și mai mult în spate, bunicul cheamă câinele spre el să îi arate că e prietenos, îl încurajează pe Sergiu să pună mâna pe el. Sergiu începe să plângă. Bunicul se enervează: “Hai, măi, Sergiu, nu pot să cred că îți e frică de un câine așa mic”. Bunicului îi e greu să îl vadă pe Sergiu plângând, așa că încearcă să îl îmbuneze: “Bine, bine, hai, gata, gata, nu mai plânge, uite, câinele pleacă, nu s-a întâmplat nimic”.

Ce ne facem cu emoțiile?

Ce au în comun situațiile de mai sus? În primul rând: un părinte sau un bunic iubitor. Mama, tata, bunicul, bunica, toți vor binele copilului. De aceea aș vrea să nu îi judecăm atunci când analizăm situațiile de mai sus, ci doar să conștientizăm care este greșeala comună și cum ar putea să răspundă altfel, mai sănătos pentru copii. Cum ați spune pe scurt greșelii?

Negarea emoțiilor este extrem de comună, nu numai când vine vorba de abordarea copiilor. Desigur că tristețea, furia, sperietura sunt emoții care se simt neplăcut în corp. Nu vrem ca ai noștri copii să se simtă neplăcut, așa că încercăm să oprim cu orice preț și cât mai repede manifestarea emoțiilor. În acest caz, copilul nu doar că simte această emoție neplăcută, dureroasă, dar se simte și singur cu ea. Vede că această emoție pe care el o simte sperie și panichează adultul care are grijă de el. Probabil, își spune copilul, acesta este un monstru de nedepășit, această emoție e ceva ce nu trebuie să existe. De aici, fiecare copil își creează strategii diferite de a face față, voi enumera doar două, care se află la poli opuși:

  • încearcă să își înghită emoțiile, să nu le mai simtă, să nu le mai arate. Dar se înfurie pe sine sau se sperie când le simte (fără a-i împărtăși adultului, că doar nu vrea să îl supere, să îl cuprindă și pe el monstrul tristeții).
  • manifestă mult mai des aceste emoții deoarece are nevoie să le înțeleagă, are nevoie ca ele să fie văzute, are nevoie să vadă de multe ori reacțiile adultului, să le înțeleagă.

Copiii cresc și devin adulți, au la rândul lor copii. Când copilul lor este trist, furios sau speriat cum credeți că vor reacționa ei? “Șșșș, nu-i nimic, gata, nu mai plânge, nu ai de ce să te simți așa…”

Desigur, copiii au șansa de a afla în timp că:

  • a cunoaște și a accepta propriile emoții este foarte sănătos;
  • furia, tristețea, sperietura sunt pur și simplu emoții;
  • emoțiile au o inteligență a lor, o înțelepciune, ele ne pot ghida.

O parte foarte importantă din munca noastră, a psihoterapeuților, este să însoțim persoanele să resemnifice emoțiile negative, să le transforme din monștri în prieteni.

Cum să validăm emoțiile?

Haideți să vedem cum ar fi putut să reacționeze adulții de mai sus pentru a conține emoțiile copiilor, în loc de a le respinge:

1. “Da, Maria, ai căzut și te-ai lovit la picior, te doare și ești tristă, este normal să plângi, sunt alături de tine.”
2. “Da, mami, ești trist, ți-a plăcut să te joci cu bunica. Acum că ea a plecat ești supărat, sunt cu tine.”
3. “Da, puiule, îți e somn, e greu uneori să adormi și ești trist. Sunt cu tine, da, da, da.”
4. “Ohh, pare că îți e frică de cățel, pari speriat. Te înțeleg, este normal să te simți așa. Sunt alături de tine. “Apoi bunicul îi poate arăta treptat că acel cățel e prietenos, dacă vrea, dar fără a pune presiune pe copil să nu mai simtă ceea ce simte.

Desigur, fiecare adult poate formula așa cum îi este natural, e important să fim autentici. Cheia este să respirăm, să încercăm să identificăm emoția copilului pentru a i-o denumi, să îi spunem ce a determinat acea emoție (dacă știm despre ce e vorba) și să stăm cu copilul cât timp își trăiește emoția.

Tara Brach, unul din mentorii mei, are o metodă, pe care o apreciez foarte mult, de conținere și de extragere a înțelepciunii din propriile emoții. Vă invit să o exersați data viitoare când ceva vă apasă. Acronimul este RAIN:

Recunoaște: Identificăm emoția și o denumim.
Acceptă: Ok, deci așa mă simt, e în regulă să mă simt așa.
Investighează: Ce a determinat această stare, are legătură cu un eveniment, cu un context? Cum se leagă de trecutul meu?
Nurture – Oferă grijă: Apelăm la sinele nostru cel mai înțelept pentru a ne oferi grijă, iubire.

Și dacă tot am vorbit de RAIN (ploaie), vă doresc să simțiți RAINBOW (curcubeu) – adică toate emoțiile care se perindă prin voi.

 

Photo by Kristina Flour on Unsplash

Photo by Jordan Whitt on Unsplash

Andreea Stroe Mățăuan

All posts

Fără comentarii

Lasă un răspuns

Subscribe & Follow

×