Eram la locul de joacă împreună cu Andrei, mezinul meu de 1 an și 3 luni. O fetiță de 4-5 ani îl observă și se apropie de el. Iar eu o observ pe ea. Nu zic nimic, doar o privesc, o văd, mă bucur de prezența ei. Apoi ea se duce sub tobogan, într-un loc ferit, și începe să deseneze pe un mic carnețel. Noi am mers puțin la alt tobogan și apoi l-am pus pe Andrei în cărucior să plecăm. Fetița a venit la mine în fugă și, într-un mod foarte natural, mi-a întins o foiță desenată de ea și mi-a zis: “Poftim marea”. Și uite așa, în plină iarnă, am plecat ținând marea în mână.

Când scriu despre acest gest mă simt înduioșată din nou. Eu am văzut-o și ea m-a văzut, nimic mai simplu și, în același timp, poate, nimic mai profund.

De ce scriu despre asta? Pentru a-mi reaminti și a ne reaminti cât de mult cântărește ceva toți putem face: să vedem un copil cu toată ființa noastră (și un adult sau o altă vietate, desigur!)

Această experiență a deschis porțile spre propria mea copilărie și mi-am amintit de Duțu (bunicul) și de Mamane (străbunica), care stăteau alături de mine și de fratele meu când ne jucam și pur și simplu ne priveau. Nu ne dădeau idei de jocuri, nu comentau cu privire la jocurile noastre, nu ne lăudau ideile, nu ne întrebau dacă vrem apă sau mâncare, nu adăugau nimic, nu ne spuneau ce urmează să facem apoi, nu ne boscorodeau (băteau la cap, cicăleau). Nu, nimic din toate acestea. Erau momente când doar stăteau acolo și simțeam că toată persoana lor e acolo, simțeam cât de importanți și de iubiți suntem.

Acum am ceva foarte important de clarificat. Deoarece eu însămi când citesc articole de parenting simt presiune de a face mai mult, mai bine. Vreau să las scris negru pe alb că nu încerc să spun că e nevoie doar să ne privim copiii și atât, să nu le mai vorbim, nu îi mai educăm, nu ne mai jucăm cu ei sau nu mai facem și noi activitățile noastre (ori pur și simplu să ne relaxăm). Ceea ce propun este să ne amintim, poate și doar pentru câteva secunde pe zi, să îi vedem, să îi privim cu ochi proaspeți, fără să vrem nimic de la ei. Am mare încredere că aceste secunde pot conta.

Tu când te-ai simțit ultima oară văzută/văzut? Ce emoție ai simțit atunci? Cui vei oferi marea privire azi?

Cu drag,

Andreea

Photo by Limor Zellermayer on Unsplash