La începutul acestui an am fost internată într-un spital de stat din cauza unei probleme de sănătate a fiului meu mai mic. Această experiență mă motivează să scriu despre importanța respectării demnității umane în orice condiții, iar această discuție este actuală acum, în contextul refugiaților găzduiți de țara noastră.
Experiența mea din spital, cu care cred că mulți putem empatiza, ne poate ajuta să luăm perspectiva celor pe care îi ajutăm sau urmează să îi ajutăm. În primul rând vreau să stabilim că am o mare recunoștință față de personalul din spital, pentru că băiețelul meu s-a întors acasă sănătos datorită lor.

Haideți să vedem ce se întâmplă când te internezi în spital: ești într-un mediu nou și alții decid când poți pleca (în situația pandemică nu poți primi vizitatori), ești într-o situație vulnerabilă (boală a ta sau a copilului tău), depinzi de oamenii din jur, pe care nu îi cunoști. Pe lângă îngrijirea medicală, ai însă și alte necesități: odihnă (după nopți cu multe treziri, la 6 dimineața în spital începe să se vorbească tare pe coridoare și personalul de curățenie intră aprinzând lumina); intimitate (în spital poate oricând intra cineva fără să bată la ușă), igienă personală (timpul pentru un duș se găsește cu greu, deoarece trebuie să stea cineva cu copilul acele 5 minute), identitate personală (în spital nu aveam nume sau prenume, alături de toate celelalte mame internate purtam numele ”Mami” pentru personalul spitalului). În niciun caz nu compar cele 7 zile ale mele în spital cu experiența unui refugiat care nu știe dacă mai are casă unde să se întoarcă și dacă va mai găsi rudele lăsate acasă, cred însă că e important să fim atenți și la aspectul demnității, al sănătății psihologice, nu doar fizice, de supraviețuire.

Pentru mine demnitate înseamnă recunoașterea valorii umane înnăscute, înseamnă a fi tratat cu respect și a fi întrebat cu privire la nevoile, dorințele și planurile tale. A fi ajutat cu demnitate înseamnă a ți se oferi, atât cât este posibil, ocazia să faci alegeri pentru tine și pentru cei pe care îi ai în grijă. Scriu asta pentru că, impresionată de marea de bunătate pe care românii o arată față de cei din Ucraina și citind despre inițiativele societății civile și ale Statului, am văzut și păreri de genul: ”Ce, după ce că îi ajutăm mai vor să și aleagă?” Un fel de ”calul de dar nu se caută la dinți”. Da, sigur, dacă primești un cadou poți zice mulțumesc și să îți vezi mai departe de viața ta cu restul resurselor pe care le ai, indiferent de calitatea cadoului. Însă în cazul ucrainenilor, ei nu primesc un simplu cadou, ci ajutorul acesta le poate modela cursul vieții.

Declarația universală a drepturilor omului începe cu această afirmație ”… recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”. Dacă războiul i-a privat de drepturi fundamentale, noi, cei care oferim ajutorul, este foarte important să o facem respectându-le demnitatea.

Care sunt factorii la care să fim atenți ca să ne asigurăm că respectăm demnitatea? Social Care Institute for Excellence a identificat 8 factori:

• Alegeri și control
• Comunicare
• Alimentație și îngrijire nutrițională
• Gestionarea durerii
• Igienă personală
• Asistență practică
• Intimitate
• Incluziune socială

Un text găsit pe Refugee Support Europe (lansat în aprilie 2016 ca răspuns la criza refugiaților din Siria) ne poate ajuta și el să luăm perspectiva refugiaților și să ne îmbunătățim abilitatea de a-i susține așa cum au nevoie, respectându-le demnitatea:
Imaginează-ți că într-o zi ești un doctor de succes, un lector la universitate sau deții o mică afacere, lucrând din greu pentru a-ți susține familia, iar ziua următoare te afli înghesuit într-un cort și trăiești din mila oamenilor. (…) Am admis că nu le puteam schimba circumstanțele de bază în tabere, dar, încetul cu încetul am început să ne dăm seama că era ceva ce puteam schimba, și asta era modul în care erau tratați și, mai specific, am realizat că puteau fi tratați într-un mod mult mai demn, și astfel s-a născut abordarea noastră Ajutor cu Demnitate (Aid with Dignity).

În scurt timp, Ajutor cu Demnitate s-a transformat din slogan în mantră. A devenit un standard la nivelul căruia să ne ridicăm și ne-a condus către idei creative și inspirate de a desfășura activitățile de zi cu zi.
De exemplu, înainte de Ajutor cu Demnitate ofeream oamenilor pungi cu mâncare de care noi decideam că au nevoie. După Ajutor cu Demnitate am organizat ”magazine alimentare” în tabere. Acolo refugiații puteau să vină și să aleagă ce voiau din ceea ce era disponibil. Am creat și un sistem ”monetar” în care fiecare articol de mâncare și de îngrijire personală avea un ”preț” individual reprezentat de niște puncte, și fiecare familie primea un număr de puncte pentru cheltuială.

Acum nu mai primeau ajutoare, ci vizitau un magazin unde erau tratați ca fiind clienți valoroși și unde puteau să facă alegeri. Vizitarea magazinelor a devenit chiar ceva ce așteptau cu bucurie și o pauză binevenită de la monotonia apăsătoare a vieții în taberele de refugiați. A adus o mică părticică de normalitate, atât de necesară, în viețile lor zilnice.

Probabil noi citim acest articol din casele noastre, având oamenii noștri dragi în jur, având lucrurile noastre pe care le-am ales, care ne plac, care ne bucură, putând să ieșim să vizităm locurile care ne sunt dragi și auzind în jur limba noastră. Și în tot acest confort, ne putem gândi: ”ce rost o discuție despre demnitate, după ce că ajutăm, la câte să fim atenți?” Însă dacă ne punem în locul lor, cred că respectarea demnității nu ar fi o discuție din subsolul paginii, ci o premisă pentru sănătate mentală în condiții de criză.

Gânduri de bine,
Andreea

Resurse:
https://www.ohchr.org/en/udhr/documents/udhr_translations/rum.pdf
https://www.scie.org.uk/dignity/care
https://www.refugeesupporteu.com/aid-with-dignity-explained/

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash