2 aprilie – despre autism cu respect și umanitate

aprilie 2, 2022 andreeamatauan 4 min timp citire Fără comentarii

2 aprilie – despre autism cu respect și umanitate

aprilie 2, 2022 Andreea Stroe Mățăuan 4 min timp citire Fără comentarii

2 aprilie este Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Este o zi care înseamnă foarte mult pentru mine, deoarece de 14 ani fac parte din viețile unor persoane cu autism și ale familiilor lor. Ce îmi doresc nu este ca autismul să dispară prin intervenția coordonată de mine, ci ca persoana cu autism să dobândească abilitățile de a arăta lumii cum gândește, ce simte, de ce are nevoie și de a se descurca autonom în viață.

Însă nu doar eu ca profesionist pot ajuta, ci fiecare dintre noi! Cred că un pas important pentru a face asta cât mai bine este să ascultăm, să ascultăm vocile celor cu autism și ale apropiaților lor. Aceste voci ne vor ghida.

Vă invit să ascultăm vocea Lăcrămioarei, care este cercetător, persoană cu Asperger, mamă de copil cu autism și o prietenă dragă a mea. Ceea ce a scris mi-a mers direct la inimă și sunt sigură că va atinge multe alte inimi.

“Deși e culoarea mea preferată, nu m-am simțit niciodată ajutată sau mai bine înțeleasă de oamenii care pe 2 aprilie, de ziua conștientizării autismului, se îmbracă în albastru, dansează prin mall-uri sau luminează vreo cladire guvernamentală în albastru. Pentru mulți oameni, autismul este doar o boală.

Ceea ce m-a ajutat, lucrul de care am nevoie, eu și probabil mulți ca mine, este acceptarea. Nu acceptarea că am o boală și nu pot să fac anumite lucruri, ci acceptarea care vine din înțelegerea că fiecare om e un spectru de emoții, gânduri și abilități și pe fiecare trebuie să îl privim cu compasiune și umanitate.

Dacă aș putea, aș schimba toate zilele de conștientizare a tuturor bolilor, afecțiunilor, violențelor, victimelor într-o singură și repetată conștientizare: a atitudinii pline de umanitate și respect față de orice ființă vie.

Cea mai frumoasă dovadă de acceptare și întelegere am primit-o acum câțiva ani, pe un teren de baschet. Eram acolo, cu fiul meu autist care încerca, stângaci, să arunce la coș. Nu ținea mingea cum trebuie, degetele nu îl ajutau, era puțin frustrat pentru că mingea nici nu ajungea până la coș. La celalalt coș, un grup de băieți jucau baschet și zâmbeau ironic de neputințele fiului meu. ”Nici într-un milion de ani!” îi auzeam spunând. Mă bucuram că fiul meu nu îi auzea, ocupat cu așezatul degetelor pe mingea care nu îl asculta. La un moment dat, unul dintre puștii din acel grup, a lăsat mingea jos și a venit la noi. L-a ajutat pe fiul meu să țină mingea, l-a încurajat, i-a așezat degetele corect pe minge. Au aruncat împreună la coș până când fiul meu a reușit și un zambet larg de bucurie i-a luminat pe amândoi.

Din acea zi, fiul meu a început să iubească baschetul și a exersat aproape zilnic, până când a reușit să înscrie 99 de coșuri din 100 de aruncări, în uralele colegilor de clasă. Acel gest de normalitate din partea unui puști, nu față de un copil cu autism sau cu vreo dizabilitate, ci față de un copil care voia să învețe ceva, înseamnă nu acceptarea și conștientizarea problemelor pe care le au persoanele cu autism, ci dovada de umanitate în relațiile cu ceilalți, indiferent de abilități sau dizabilități, sau de etichete. Ar fi putut fi zâmbetul de înțelegere și încurajare adresat unui copil care se străduie să ceară un covrig la un magazin, sau față de un părinte în timpul unui tantrum al copilului său copleșit de emoții și de mediu. Ar fi putut fi răbdarea cu care o prietenă stă cu tine, târziu în noapte până îți lămurești problemele tale legate de relații și socializare și care îți explică, poate a zecea oară, un comportament sau o reacție. Poate este răbdarea unui profesor care ajută un copil, iar și iar, să lege silabele în cuvinte sau să țină creionul în mână. Nu pentru că ar câștiga ceva, nu pentru că îi e milă, nu pentru că îl obligă legea sau e ziua conștientizării autismului. Ci pentru că în fiecare zi e ziua conștientizării respectului față de Viața din ceilalți și față de drumul fiecăruia prin lume.”

Andreea Stroe Mățăuan

All posts

Fără comentarii

Lasă un răspuns

poza profil Andreea Stroe Matauan

Susține blogul

Subscribe & Follow

×