Este ușor pentru noi, adulții, atunci când copilul se face mai măricel și conversăm cu el, ne răspunde la întrebări, este mai cooperant. Uneori vrem ca el, copilul, să fie la nivelul nostru, să fie liniștit, e bine așa. Iar copilul vine la nivelul nostru, cu drag, este firesc să facă și asta. Însă la fel de firesc este ca noi să fim atenți să întâlnim copilul la nivelul său. Dar ce înseamnă asta? Mai jos prezint câteva exemple, dar lista poate continua:
- Să intrăm în jocurile lui de imaginație. Ohh, jocurile de imaginație, acel loc prețios unde copilul se simte ca peștele în apă, iar adultul, uneori, ca peștele pe uscat. Partea frumoasă este că avem foarte puțin de lucru în jocul de imaginație inițiat de copil, adesea copilul ne dă rolul, ne sugerează ce să facem, noi este nevoie “doar” să fim prezenți, să fim cu mintea și cu sufletul acolo.
- Să ne uităm la el cum se joacă, în parc sau pe covor, fără a sta pe telefon sau a vorbi cu un alt adult în acel timp. Ne putem gândi “Ce contează dacă stăm pe telefon, el oricum se joacă singur”, eu cred că diferența este mare pentru copil, Contează! (da, cu majusculă) Contează să le fim martori tăcuți, dar prezenți, copiilor.
- Să facem mici jocuri spontane care să îl facă să zâmbească (dar nu când punem limite, mai multe pe acest subiect am scris aici). De exemplu, copilul întreabă ce mâncăm astăzi și părintele poate spune: “Hmm, sunt un dinozaur maaare și erbivor și am poftă de o crenguță delicioasă, mmm, ce frunzulite dodoloațe ai” (uitându-se spre mânuțele copilului). Desigur, acesta este doar un exemplu ce poate da naștere unui scurt și frumos joc fizic de conectare și detensionare. Sunt copii care se pot speria de astfel de formulări, e nevoie să fim sensibili la personalitatea și preferințele de joc ale copilului din fața noastră.
- Să îi punem întrebări deschise, plini de curiozitate, ca să îl cunoaștem. Exemplu: ”Cum ți s-a părut azi în parc? Ce ți-a plăcut cel mai mult? Cum îți place să ne jucăm? Ce te-a supărat astăzi?” etc. Dacă este copilul nostru, trăiește în casă cu noi și își petrece mult timp cu noi, nu înseamnă că îl cunoaștem, că îi cunoaștem lumea interioară. Nici prin astfel de întrebări nu vom putea să îi cunoaștem pe deplin lumea interioară, dar cel puțin copilul va ști că este în prezența unui părinte care se interesează de trăirile sale, de felul său unic de a experimenta viața.
- Să ne lăsăm ghidați de copil. Să urmăm instrucțiunile lui pentru a înfăptui ceva. De exemplu, să îl invităm să ne arate cum să desenăm ceva, cum să modelăm ceva, cum să rezolvăm ceva. De multe ori adulții se pun în rolul de profesori și vor să învețe copilul diverse lucruri, și copiii au, într-adevăr, multe de învățat de la noi. Însă și noi avem multe de învățat de la ei! Când creăm ocazia ca ei să ne învețe, hrănim nevoile lor de conectare, de autonomie și de competență. Dar atenție, nu creăm ocazia cu scop didactic, dacă îi cer unui copil să îmi explice un lucru ca să văd dacă a înțeles corect informația, nu suntem în această arie pe care o descriu.
- Să îi conținem emoțiile. Acesta este un mod de aur de a ne conecta cu oricine, nu doar cu copilul nostru. Trăirile interioare sunt ceva ce experimentăm singuri și ne influențează în multe aspecte: cum ne vedem pe noi, cum îi vedem pe ceilalți, cât de bine ne concentrăm, cât ”chef” avem de ceva etc. Rolul nostru de adulți este să îi vedem pe copiii noștri cu toate ale lor, să vedem cât putem de mult lumea lor interioară, să le denumim emoțiile, să le denumim cauzele emoțiilor (pe cât posibil) și să îi ajutăm să se autoregleze. Un sistem bazat pe dovezi științifice și dezvoltat de Yale Center for Emotional Intelligence se numește RULER și poate fi folosit cu succes și acasă, de mari și mici. Mai mult despre conținerea emoțiilor am scris aici.
Știu, putem simți ca obositoare experiența de a citi articole de genul acesta, parcă avem încă niște lucruri pe “to do-ul” și așa foarte lung de părinți. Pentru a îmbrățișa cu calm lectura, vreau să subliniez că poate fi suficient și un scurt astfel de moment pe zi, 10-15 minute (cu excepția conținerii emoțiilor, care e nevoie să aibă loc când emoțiile apar), pentru a hrăni relația. Este vorba de acel timp special, cum foarte frumos îl numește Lawrence Cohen.
Da, avem treburile noastre de adulți și este firesc să fie așa. Nu, nu suntem non-stop la dispoziția copiilor, nu suntem “animatorul” lor 24 de ore din 24, nu că un copil ar avea nevoie de animatori, căci viața îi însuflețește pe deplin! Chiar și cu puțin în fiecare zi, se poate dezvolta o relație trainică, un mediu sigur și conținător. În rest, părintele are dreptul să lucreze, să converseze cu prietenii, cu partenerul, să aibă grijă de nevoile sale, oferindu-i astfel un model sănătos copilului.
Photo by Paige Cody on Unsplash